Vicepreşedintele PNL pe domeniul Sănătate, Muncă, Familie şi Protecţie Socială, Cristian Buşoi, îşi lansează cartea: "Cum vindecăm sistemul de sănătate din România. Analiză, diagnostic şi soluţii concrete de reformă".
Lansarea va avea loc joi, 2 noiembrie 2017, orele 16:00 – 18:00 în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”. Cristian Buşoi este membru al Partidului Naţional Liberal încă de la vârsta de 18 ani. A absolvit Facultatea de Medicină şi a obţinut doctoratul în sănătate publică şi management sanitar. Buşoi se descrie pe blogul personal drept un politician tânăr, care crede că în România este nevoie de o nouă generaţie la conducere.